Leurda este o planta care crește spontan la marginea pădurilor sau chiar în interiorul acestora, în poienițe. Din păcate. atunci când este cultivată se pare că-și pierde o parte din calitățile care o fac plantă de leac și remediu bun la numeroase probleme de sănătate.
Cercetătorii din Germania au numit leurda planta mileniului III, datorită proprietăţilor ei curative exterm de puternice.
Oficial se numește Allium ursinum, popular este usturoi sălbatic, usturoi de pădure, usturoiul ursului. Planta este perenă și crește până la înălţimea de 25 – 30 centimetri. Se cultivă pentru frunze care se recoltează primăvara înainte de înflorirea plantei. Se folosesc frunzele în stare proaspătă sau congelată. În cultură se seamănă primăvara în luna martie – aprilie sau toamna în octombrie – noiembrie. Frunzele sunt o farmacie veritabilă prin conţinutul de uleiuri volatile, iod, zahăr, sulf, fructoză.
Se foloseşte la asezonarea supelor, mâncărurilor de tot felul şi a salatelor având efecte curative: curăţă sângele, vindecă erupţii cronice, hipotensiv, catar stomacal şi intestinal, crampe, viermi intestinali, mai ales tenie, intoxicaţii cu nicotină, afecţiuni cardiace.
Frunzele de leurdă conţin carotenoizi, vitaminele A şi C, levuloză, ulei eteric complex şi săruri minerale de calciu, fier, fosfor, natriu, cupru. Leurda este cel mai bun prieten când vine vorba de purificarea sângelui şi a organelor.
Frunzele au proprietăţi depurative, respectiv au capacitatea de curăţire a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, mult mai activă decât usturoiul. Pentru a beneficia de aceste calităţi, se recomandă că, în fiecare primăvară, să se facă o cură de 4 săptămâni, cu frunze proaspete.
Leurda şi beneficiile sale asupra organismului: detoxifiant, depurativ, curăţă bine sângele, ficatul, stomacul, intestinele. Are puternic efect antiseptic, batericid, antitoxic, diuretic, hemostatic, hipotensiv, antisclerotic, vermifug, stimulator al contracţiilor uterine.
Leurda este indicată în boli gastrointestinale, cardiovasculare, reduce hipertensiunea arterială, previne arteroscleroza coronariană. Leurda scade nivelul colesterolului, previne accidentele vasculare, previne apariţia trombozei şi tromboflebitei, dizolvă plăcile de colesterol şi este bună împotriva tuberculozei pulmonare, bronşitei, ajută în boli ale căilor respiratorii – răceală, gripă, etc.
Sursa foto: Pixabay.com